Skip to content

Atelier 35 Evacuated by the Romanian Artists’ Union to Make Room for Pavilion (Bucharest, Romania)

November 22, 2014

Adio Atelier 35 en

Text by Xandra Popescu and Larisa Crunțeanu. English translation, editing by Corina L. Apostol



Atelier 35 takes its name after an institutional network founded by the Romanian Union of Artists in 1969 with art spaces in major cities, dedicated to experimental art and to artists at the beginning of their career; the number 35 suggests the conventional age limit of youth. Currently Atelier 35 in Bucharest is powered by Larisa Crunțeanu and Xandra Popescu.

In 2007, when the previous team (Daniel Alexandru, Vlad Ionescu, Roxana Patrichi, Silvia Saitoc) began to manage the space, they decided to reactivate the spirit of Atelier 35, after learning about its history. When we began working we were well aware of the role Atelier 35 played in the Romanian art community, and its connection with important artists and theoreticians: Alexandru Antik, Geta Bratescu, Magda Cârneci, Călin Dan, Ion Grigorescu, Teodor Graur, Adrian Guță, Iosif Kiraly, Ana Lupaș, Dan Mihălțianu, Wanda Mihuleac, Ion Nicodim, Lia and Dan Perjovschi, the Rostopasca group, Laslo Ujvarossy, and many others.

We started working in Atelier 35 Bucharest under the following circumstances: we were going to exhibit the video series Casting for a Perfect Gentlemanin the space, and while we were installing we learned that this would be the last project there. The previous team was going to withdraw, and it was rumored that the R.A.U. (The Romanian Artists’ Union) would turn the space into a ceramics shop. One of the members of the team then asked us if we were interested in managing the space instead. We said yes, and we began our activities as a group of three, together with Alice Gancevici.

We knew that the ArtistsUnion manages many other spaces which the city hall keeps for cultural organization. The spaces in Bucharest which we know are all dedicated to fine arts, without contextualizing or discussing artistic practices today. Thus, we considered it necessary to keep Aterlier 35 for contemporary art practices.

Almost three years after we began working:

In the morning of November 20th, 2014 we received a phone call from Mr. Petru Lucaci, the president of the R.A.U. who informed us that we need to leave the space located on Șelari 13 street, which will be taken over by Pavilion[Pavilion Center for Contemporary Art and Culture, sponsored by UniCredit Țiriac Bank until December 1st 2014]. Mr. Lucaci mentioned in the same conversations that the papers have already been signed.We do not know what contract he referred to, but we want to mention that, although we have been working for over 3 years in this space, there were never any written agreements between us and the Union.

Consequently, legally speaking, the Union does not have any obligations towards us. The same situation happened with the previous team, who also did not have a contract.  We can only assume that the groups and collectives who worked at Atelier 35 have been intentionally kept in a state of precarity by the Union. Its leadership never assumed any responsibilities towards the people who have worked for free in this space since 2007.

We have often been told that we are disturbingthe artists who have studios in the same building. According to the leadership of the Union, some of the artists are particularly offended by the fact that our projects do not necessarily produce objects which are visible and can be exhibited.

Indeed, we conceived of Atelier 35 as a working space, and not a space for putting out finished artistic products. Instead, we ask ourselves why the artists working in the building became the evaluators of Atelier 35s activities? They themselves receive studio spaces from the Union. Who and how evaluates the value of their work?

Despite these conditions, Atelier 35s activity was productive, both for us and the Union. The institution received symbolic capital as a consequence of our uncompensated labor, and our practice and the practices of those with whom we collaborated found a physical space to exist in.

From time to time the Union sent us suggestions to exhibit artists who had already produced shows or who were ready to work on a show. (the idea behind this was explained to us thus: “as long as you don’t put any works on the walls, we will tell you who to work with”)

Consequently, our discussions with the Union were stuck in a circular set of arguments: we tried to defend our freedom to implement our own program, and that we were working for zero wages and we did not have a production budget. The Union kept emphasizing that we are the only space in Bucharest who does not have to pay rent or utility bills. At the same time, we were one of the very few venues for non-commercial artistic projects. Moreover, we functioned in a space for culture owned by the city hall. According to whose criteria are these spaces allocated? The situation was the same in the case of the Center for Visual Introspection who existed in an ArtistsUnion space from 2008 to 2011, when due to a change in legislation, the curatorial collective was replaced.

Over time, the Union leadership made us several promises about gaining access to the bathrooms on the next floor, hiring a professional invigilator, paying for an internet provider, renegotiating the agreement with the restaurant which uses the front of the building for customers etc. But all these pledges were never kept, rather the Union adopted a delaying strategy, always promising better and bigger things.

Our relocation in the basement of the Orizont Gallery was never discussed or mentioned. Moreover, during our latest discussions with the Union this summer we were informed that we would be compensated for our work, and that we would receive at least a year long contract.

We also want to stress that the decision to relocate Pavilion in the space of Atelier 35 was taken a long time ago, and were informed at the last minute, just days ago. Gergő Horváth, the artistic director of Pavilion, phoned us on November 11th and asked to visit the exhibition Theres Nothing We Can Do With This Heritage / Dana Andrei and Coate-Goale,while never mentioning anything about the intended relocation of Pavilion in our space. Mrs. Lili Grigore, the current invigilator of the space, an employee of the Union, informed us two weeks ago that two men came to Atelier 35 claiming that they would take over from now on, and made measurements of the space.

The decision concerning the displacement of Atelier 35 was taken without informing or consulting us in due time.

We appeal to the Romanian Artists’ Union not to concede the space in which Atelier 35 is currently running their program to the organization Pavilion. Please support our appeal by signing this petition and sharing it widely.


Finally here are some projects which we think are especially relevant to our conceptual approach in Atelier 35:

Theres Nothing We Can Do With This Heritage (2014)

A project by Dana Andrei and Coate-Goale which is still open to the public. The project explores concepts of time and the gaze in public space, questioning positions of power. A review by literary critic Bogdan Ghiu appeared on Liternet (only in Romanian) 

Pink, Purple & all the Rest. Queering recent protests (2014)

A project initiated by Veda Popovici, which consisted of discussions and a workshop that resulted in an art object with the potentiality of a political symbol after three days of working in a group. The discussions focused on the social dynamics in the current mass protests, which project certain behaviors and identities over the participants, while feminist and LGBTQ positions are usually cast aside. Larisa Crunțeanus dialogue with Veda Popovici, entitled The mud on the bootswas recently published in Arta Magazine.

1:1 (2013)

A group exhibition curated by Mihaela Varzari which included an exhibition, a workshop in Băneasa forest, a performance at the opening, and two nights of film screenings and discussions. The project focused on the concept of a subjective map, tracing geo-political approaches in the works of six international artists: Ziad Antar, Liliana Basarab, Heath Bunting, Victor Man, Deimantas Narkevičius, Tanja Ostojić. A bilingual publication about the project can be accessed online.  

What we had and what we lost (2013)

This workshop led by Irina Botea materialized into a series of site-specific interventions about the emergence of insulated windows and their impact on social behaviors. These included video works, photographs, art objects, performances and sound-art.  After Irinas project, the participants decided to keep working in the space, which led to a new project entitled Collaborative Strategies

Cafe 35 (2012)

A project developed by Daniela Palimariu together with Atelier Brut and Alice Gancevici, which was then readapted as Tranzit Cafeatști. At Atelier 35 it was intended as a site-specific project, imitating the restaurant outside the space and raising questions about the gentrification of Bucharests Old Center, which is currently populated by a great deal of restaurants, bars and clubs.




Text de Xandra Popescu și  Larisa Crunțeanu

Spațiul de proiecte Atelier 35 își ia numele după o rețea de spații artistice în marile orașe din țară, înființată de către Uniunea Artiștilor Plastici în 1969, dedicată experimentului și artiștilor aflați la început de carieră; Numărul 35 sugerează limita convențională a tinereții. În prezent, Atelier 35 din București este coordonat de Larisa Crunțeanu și Xandra Popescu.

În 2007, cînd echipa precedentă (Daniel Alexandru,Vlad Ionescu, Roxana Patrichi, Silvia Saitoc)a luat în gestiune acest spațiu, au decis să reactiveze spiritul Atelier 35. Eram conștiente despre rolul Atelier 35 și legătura sa cu artiști și teoreticieni importanți precum: Alexandru Antik, Geta Bratescu, Magda Cârneci, Călin Dan, Ion Grigorescu, Teodor Graur, Adrian Guță, Iosif Kiraly, Ana Lupaș, Dan Mihălțianu, Wanda Mihuleac, Ion Nicodim, Lia și Dan Perjovschi, the Rostopasca group, Laslo Ujvarossy, și mulți mulți alții.

Am început să activăm în spațiul Atelier 35 în următoarele condiții: urma să expunem seria video Casting for a Perfect Gentleman, iar în timp ce instalam ni s-a spus că acesta avea să fie ultimul proiect Atelier 35. Echipa de-atunci urma să se retragă și se zvonea că U.A.P.R. ar intenționa să transforme spațiul într-un magazin de artă ceramică. Unul dintre membrii echipei precedente ne-a întrebat dacă ne interesează să preluăm spațiul.

Am acceptat și ne-am început activitatea în formula de trei, noi două împreună cu Alice Gancevici.

Știam că UAPR gestionează multe alte spații pe care primăria le rezervă organizațiilor cu destinație culturală. Celelalte spații UAPR din București pe care le cunoașteam erau dedicate artelor frumoase (fine arts), fără a contextualiza sau a pune în discuție aspecte ale practicii artistice în prezent. Așa că noi am considerat necesar să păstram Atelier 35 pentru practica artei contemporane.

Facem un salt în timp peste aproape trei ani:

În dimineata zilei de 20 Noiembrie 2014 am primit un telefon de la domnul Petru Lucaci, președintele U.A.P.R., prin care am fost anunțate că va trebui să părăsim spațiul din Șelari 13, în favoarea colectivului Pavilion. (Pavilion Center, sponsorizați pînă la data de 1 decembrie 2014 de UniCredit Țiriac Bank).

Domnul Lucaci a menționat în acea conversație că “hârtiile sunt deja semnate”. Nu știm despre ce fel de contract ar putea fi vorba, dar trebuie să specificăm că deși lucrăm de aproape 3 ani în acel spațiu, între noi și U.A.P.R. nu a existat niciun fel de hîrtie.

Astfel, din punct de vedere juridic, U.A.P.R. nu ar avea nicio obligație față de noi. La fel a fost și cu echipa precedentă din care au făcut parte Roxana Patrichi, Vlad Ionescu, Silvia Saitoc, Daniel Alexandru. Presupunem că în mod intenționat colectivele care și-au asumat numele Atelier 35 au fost menținute într-o stare de precaritate. Conducerea U.A.P.R. nu și-a asumat niciun fel de angajament față de oamenii care au lucrat în mod voluntar în acest spațiu începînd din 2007.

Nouă ni s-a spus adeseori că îi deranjăm pe artiștii din clădire. Conform conducerii U.A.P.R. aceștia ar fi fost mai cu seamă lezați de faptul că activitățile noastre nu produc un rezultat vizibil și expozabil. Întradevar, noi am luat Atelierul în sensul său de bază (adică un loc în care se lucrează) și nu neapărat un loc de desfacere a unor produse artistice gata realizate. Dar ne întrebăm de ce artiștii care au atelier în clădire sunt în poziția să evalueze activitatea Atelier 35? La rîndul lor, ei primesc ateliere din partea Uniunii. Ne întrebăm de asemenea cine și cum evaluează valoarea muncii dumnealor?

Cu toate acestea, pînă la un punct situația a fost profitabilă atît pentru noi cît și pentru U.A.P.R. Instituția a capitalizat în mod simbolic de pe urma muncii nostre iar practica noastră și a celor cu care am ales să intram în dialog și-a găsit un spațiu fizic.

Din cînd în cînd conducerea U.A.P.R. ne-a trimis sugestii de artiști care aveau expoziții aproape gata produse sau care erau pregatiți să își asume acest lucru (pe ideea că “dacă tot nu puneți ceva lucrări pe perete, vă spune noi cu cine să lucrați”).

Altfel, discuțiile noastre cu UAPR au rămas blocate într-un set circular de argumente: noi am încercat să ne apărăm libertatea de a implementa propriul program și le aminteam că lucrăm în mod voluntar și în absența oricărui buget de producție. La rîndul său, conducerea UAPR ținea mereu să ne sublinieze că suntem singurul spațiu din București care nu achită chirie sau cheltuieli de întreținere.

Eram în același timp și singurul spațiu de proiecte, un spațiu care nu vinde.

În plus, funcționam într-un spațiu al Primăriei destinat culturii. Ne întrebăm conform căror criterii sunt alocate aceste spații? În aceeași situație s-au mai aflat și cei de la Centrul de Introspecție Vizuală, care au funcționat într-un spațiu al UAPR din 2008 pînă în 2011, cînd, datorită unei schimbări legislative, colectivul a fost înlocuit.

De-a lungul timpului, conducerea U.A.P.R. ne-a făcut nenumărate promisiuni legate de accesul la grupurile sanitare de la etaj, angajarea unei persoane competente pentru activitatea de custode, încheierea unui contract cu un furnizor de internet, renegocierea înțelegerii cu terasa din fața clădirii, ș.a.. Dar a existat mereu  această strategie de amînare în virtutea unor promisiuni mai mari.

Trebuie să menționăm însă că niciodată în discuțiile noastre nu a fost menționată ideea mutării la subsolul Galeriei Orizont. Mai mult, în vara acesta, la ultima discuție cu U.A.P.R. ni s-a spus că urmează să fim remunerate pentru activitatea noastră în baza unui contract pe o perioadă de cel puțin un an.

Un alt aspect care trebuie menționat e faptul că această decizie s-a luat în urmă cu mai mult timp, iar noi am fost anunțate în ultimul moment. Gergő Horváth, directorul artistic al Pavilion, a dat un telefon pe 11 noiembrie întrebînd cînd ar putea vizita spațiul. Doamna Lili Grigore, angajata UAPR care ține spațiul din Șelari 13 deschis, ne-a relatat în urmă cu două zile că la finalul lunii Octombrie au venit doi bărbați susținînd că ei se vor ocupa de acum încolo de spațiu și au făcut măsurători.

Decizia privind mutarea Atelier 35 a fost luată cu mai mult timp înainte, fără să fim consultate sau informate asupra acesteia.

Solicităm Uniunii Artiștilor Plastici din România să nu cedeze organizației Pavilion spațiul în care își desfășoară în prezent activitatea colectivul Atelier 35. Vă rugăm să semnați și să dați mai departe această petiție


Iată cîteva dintre proiectele realizate de echipa curentă și relevante pentru abordarea conceptuală a Atelier 35:

N-avem ce face cu moștenirea aceasta (2014)

Un proiect de Dana Andrei și Coate-Goale, ultimul din Șelari 13 și încă vizitabil zilele astea. Proiectul pornește de la intersecția ideii de timp și privire în spațiul public, chestionând pozițiile de putere. Un articol foarte fain despre proiect a scris Bogdan Ghiu pe Liternet.

Roz, Mov și Restul (2014)

Inițiat de Veda Popovici, un proiect care a luat forma unor discuții cu publicul și un atelier în care am esențializat cele 3 zile de lucru în comun sub forma unui obiect de artă cu potențial de simbol politic. Discuțiile s-au concentrat asupra dinamicii din cadrul protestelor care impun anumite comportamente și identități asupra tuturor participanților, pozițiile feministe și LGBTQ fiind de cele mai multe ori date la o parte. Am atașat de asemenea și articolul “Noroiul de pe bocanci” pe care l-am facut atunci cu Veda și l-am publicat în revista Arta.

1:1 (2013)

Un show de grup curatoriat de Mihaela Varzari care a inclus o expoziție, un workshop în pădurea Băneasa, un performance la deschiderea expoziției și două seri de proiecție de film și discuții. Proiectul s-a concentrat asupra ideii de hartă subiectivă, tratând abordări geo-politice în lucrările a șase artiști internaționali: Ziad Antar, Liliana Basarab, Heath Bunting, Victor Man, Deimantas Narkevičius, Tanja Ostojić. Acesta s-a încheiat cu o publicație bilingvă pe care o poți consulta aici.

Ge-am avut și Ge-am pierdut (2013)

Acesta a fost un workshop condus de Irina Botea, care s-a transformat apoi într-o serie de intervenții site-specific despre apariția geamurilor de tip termopan și impactul lor asupra comportamentelor sociale. Manifestările au inclus lucrări video, fotografii, obiect, performance, sound-art. Participanții la acest proiect au decis după plecarea Irinei să rămînă în spațiu și să continue să colaboreze, ceea ce a dus la un nou proiect intitulat Strategii de Colaborare.

Cafe 35 (2012)

Un proiect dezvoltat de Daniela Pălimariu împreună cu Alice Gancevici, care fost apoi reluat sub numele Cafe Tranzit la București. În Atelier 35 el a fost gândit site-specific, imitând terasa de afară și punînd accentul pe poziționarea problematică a spațiului în Centrul Vechi al Bucureștiului – puternic gentrificat și populat în prezent într-un procent uriaș de restaurante, baruri și cluburi.


Mai mult despre Atelier 35: Xandra Popescu și Larisa Crunțeanu, Poveștiri Exemplare, IDEA Artă + Societate #44, 2014


One Comment leave one →
  1. November 22, 2014 7:53 PM

    It’s a sad day when visual artists are told that their work is only valid as a commodity when it’s physically quantified. Sadder still when both the artists and their patrons (state or corporate) share the fantasy that because the art does not consist in a material object it is not a commodity. Most of us got past this dilemma forty years ago (see Lucy Lippard’s “Six Years.”)

    In the nineteen-thirties in the USA, when many artists were supported by the Government under the WPA Program, they were required to contribute a material work of art every week or so to prove that they were, indeed, producing. A certain Jackson Pollock found this particularly irritating as a commodification of his labor. His friends were always happy to help him out by painting “acceptable’ Jackson Pollocks for him to turn in–now THAT could be an interesting form of performance…


    Paul Werner
    New York and Vienna


Fill in your details below or click an icon to log in: Logo

You are commenting using your account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: